Între apariția unui roman în engleză și momentul în care ediția românească ajunge într-o librărie trec, în cazurile bune, doi ani. Cititorii văd doar capătul procesului și, de aici, întrebarea care revine la fiecare târg de carte: de ce nu apare mai repede și de ce nu apare tot. Merită explicat lanțul, pas cu pas.
Drepturile, prima etapă și cea mai lentă
O editură nu poate traduce ce vrea. Drepturile pentru limba română se cumpără de la agentul autorului sau de la editura originală, de regulă pe un teritoriu și pe o durată limitată, cu un avans plătit înainte ca o singură pagină să fie tradusă.
Negocierea aceasta se face cu ani înainte, la târgurile internaționale de profil, iar pentru titlurile disputate există licitații între edituri. De aici vine o parte din decalaj: cartea pe care cititorii o cer a fost, adesea, deja contractată, dar cu apariție programată peste optsprezece luni.
Traducerea, unde se câștigă sau se pierde cartea
Un roman de gen ridică probleme pe care proza generală nu le are: terminologie inventată, nume proprii cu sens, unități de măsură fictive și, în fantasy, registre de limbă care trebuie să sune arhaic fără să devină ilizibile.
Traducătorii buni de SF și fantasy sunt puțini și lucrează, de regulă, cu aceleași câteva edituri. Un volum de patru sute de pagini cere luni de lucru, iar graba se vede imediat, mai ales în seriile în care terminologia trebuie să rămână consecventă de la un volum la altul.
Există și o problemă de continuitate greu de rezolvat. Dacă traducătorul unei serii nu mai este disponibil la volumul următor, editura trebuie fie să accepte o schimbare de ton perceptibilă, fie să investească în refacerea glosarului. Cititorii fideli observă diferența înainte de pagina cincizeci.
Redactarea și corectura
După traducere urmează redactarea, care compară textul cu originalul, și corectura, care lucrează doar pe română. În seriile lungi se adaugă o etapă de verificare a consecvenței: același personaj trebuie să poarte același nume și în volumul cinci, chiar dacă traducătorul s-a schimbat între timp.
Etapa aceasta este prima tăiată când calendarul se strânge, iar efectul se vede în recenziile cititorilor mai repede decât în vânzări. O carte cu traducere bună și redactare slabă rămâne, ani la rând, cu reputația de ediție de evitat.
Ce decide dacă un titlu apare sau nu
- Costul drepturilor raportat la tirajul realist pentru piața românească, care pentru gen rămâne modest.
- Existența unui traducător disponibil pentru acel tip de text, nu doar pentru acea limbă.
- Poziția în colecție: o editură care are deja o serie neterminată va prioritiza continuarea ei, nu un titlu nou.
Rolul colecțiilor
Editurile românești de gen lucrează pe colecții, iar apartenența la o colecție decide formatul, prețul și felul copertei. Pentru cititor, colecția funcționează ca un filtru de încredere: cine a fost mulțumit de câteva titluri dintr-o serie cumpără mai ușor al patrulea, fără să cunoască autorul.
Efectul se vede clar la standurile de târg, unde titlurile sunt așezate pe colecții, nu alfabetic. Editurile prezente la o ediție de târg, cu profilul fiecăreia, se pot vedea în lista expozanților, iar gruparea de acolo spune destul de exact ce colecții sunt active pe piața de gen.
De ce contează târgurile pentru acest circuit
Un târg de gen nu este doar un loc de vânzare. Este locul unde editurile testează reacția la un titlu înainte de a decide tirajul următor, unde traducătorii se întâlnesc cu redactorii și unde autorii români găsesc, de multe ori, primul contact editorial serios.
Pentru piața de nișă, funcția aceasta de întâlnire compensează parțial absența unei infrastructuri de recenzii de specialitate. Ce în alte țări se întâmplă în reviste, aici se întâmplă, în bună parte, la stand.
Merită adăugat un detaliu de calendar. Apariția unui titlu este programată frecvent astfel încât să prindă un târg, pentru că vânzarea directă din primele zile influențează comanda următoare către tipografie. Un roman lansat în afara sezonului de târguri pornește, practic, cu un handicap comercial.
Ce poate face cititorul
Trei lucruri, toate banale și toate eficiente. Cumpărarea în primele săptămâni de la apariție, pentru că acolo se decide dacă seria continuă. Semnalarea erorilor de ediție direct către editură, nu doar în comentarii. Și cererea explicită a titlurilor dorite la standurile de târg, pentru că listele acelea chiar ajung la cei care negociază drepturile.
Restul ține de răbdare. Un roman apărut anul acesta în original are, statistic, cele mai multe șanse să apară în română la a doua sau a treia ediție a târgului de acum înainte, iar acesta este, pentru o piață de dimensiunea celei românești, un ritm normal.