Câștigătorul nr.2 al concursului de fan fiction

Cel de-al doilea câștigător al concursului de fan fiction organizat la Final Frontier #4 se numește Cristina Ghidoveanu. Textul ei, Scânteia, a fost ales de către Fan Clubul Star Wars din România.

Lectură plăcută!

SCÂNTEIA

 

Dedicată lui Leonard Nimoy, creatorul primului extraterestru care a făcut pământenii (și mai ales pământencele) să se gândească serios la strângerea relațiilor interplanetare.

 

Vântul umed și răcoros care bătea dinspre Oceanul Pacific îi dădea frisoane. Nu mai părăsise planeta sa natală fierbinte și aridă, Vulcan, de mulți ani, iar la vârsta lui, clima capricioasă din San Francisco era destul de greu de suportat. Parcă nu fusese așa în anii petrecuți la Academia Flotei Stelare. Desigur, impresia era ilogică. Nu clima se schimbase, ci el. Avea peste un secol și jumătate în plus. Își înfășură mai strâns roba în jurul corpului și se grăbi să intre în noua clădire a Federației Unite a Planetelor, unde urmau să se desfășoare festivitățile care-i erau dedicate, cu ocazia dublă a aniversării sale (împlinise nici mai mult nici mai puțin de o sută optzeci de ani) și a lansării cărții sale de memorii, Între două lumi, care-și aștepta înăuntru cititorii, deja tradusă în mai multe limbi ale Pământului și Federației.

Însoțitorii îl conduseră prin holul imens către niște uși impunătoare, despre care știa că duc în Sala Consiliului Federației.

— Domnule Ambasador Spock, bine ați venit, îl întâmpină un ofițer într-o uniformă exagerat de împopoțonată, care deschise ușile înaintea lui.

La vederea priveliștii dinăuntru, proverbiala lui stăpânire de sine vulcaniană fu cât pe ce să-l trădeze. Sala era arhiplină, lumea umplea nu numai scaunele, ci și culoarele de acces, cu excepția celui central, pe unde urma să intre el. Oftă în sinea lui. Aveau să urmeze câteva ore extrem de grele pentru firea lui mai curând singuratică.

*

La finalul tuturor ceremoniilor, discursurilor și discuțiilor, Spock mai avea de înfruntat doar iritantul obicei al autografelor (din fericire, pe Vulcan nu existase niciodată). Îi trecuseră prin față, după aprecierea lui, peste două sute de persoane, aparținând tuturor speciilor existente în Federație și chiar unora din afara ei.

— Cum te numești? repetă întrebarea pentru a cine știe câta oară.

— Nicholas McCoy. Poți să-mi spui Nick.

— Nu văd nici un motiv logic pentru această familiaritate excesivă… McCoy?

Spock ridică ochii și-l examină cu atenție pe tânărul din fața lui: nu prea înalt, ochi albaști vioi, un zâmbet larg pe chipul palid și niște urechi puțin cam mari și… ușor ascuțite?

— Ei da, străbunicule, bunicii mei sunt fiica ta, T’Sel, și James McCoy, nepotul lui Leonard. Am sânge uman, vulcanian și un pic romulan, de la străbunica Saavik. Plus câteva gene de trill și de betazoid, culese de pe undeva de prin arborele genealogic.

— Un adevărat cetățean al galaxiei, mormăi Spock, încă străduindu-se să-și ascundă surpriza.

— Ai ceva împotrivă să mergem să bem ceva și să stăm un pic de vorbă după ce termini aici?

— Nu. Apreciez că mai durează aproximativ o oră.

*

— O combinație genetică între mine și doctorul McCoy… Rezultatul trebuie să fie… interesant.

— Nu ca să mă laud, dar cred că este. Și mi-ar plăcea să petrecem un timp împreună, să-ți dau ocazia să descoperi singur cât de interesant. Și să te cunosc și eu mai bine, nu numai din spusele altora sau dintr-o carte. De aceea m-am gândit să vin să-ți fac o propunere. Nu e mare lucru, presupune doar o călătorie de scurtă durată, undeva unde ai mai fost.

— Unde anume?

— Pe Romulus.

Spock ridică o sprânceană, cu un aer întrebător, și așteptă continuarea.

— Mă ocup… să zicem… de găsirea unor noi oportunități în relațiile cu Romulus. De la încheierea tratatului de neagresiune dintre Imperiul Romulan și Federație, a fost abolită politica de izolare a imperiului, dar lucrurile nu avansează suficient de repede, după părerea mea. Stăm bine la capitolul declarațiilor, dar oamenii de rând din ambele părți sunt încă suspicioși. Cred că prezența ta acolo ar fi benefică. Ai petrecut câțiva ani pe planetă lucrând cu mișcarea de reunificare, ai salvat planeta de supernova Hobus, ești un fel de erou acolo și le poți vorbi în limba lor, ai învățat-o.

— Nu-i chiar atât de simplu. Mișcarea era clandestină pe atunci, așa că foarte puțini au știut de prezența mea acolo, iar cu supernova… ei, istoria își amintește doar de a doua încercare, reușită, numai eu mai știu că prima oară am eșuat, cu niște consecințe îngrozitoare…

— Mai știe și Secțiunea 31, dar asta-i altă poveste. Vorbești despre toate astea în carte?

— Da, dar ce legătură are? Și de unde știi tu ce știe și ce nu știe Secțiunea 31?

— La a doua întrebare, răspunsul este că, deși nu fac parte dintre ei, le-am făcut niște servicii, iar la prima, legătura constă în faptul că propunerea mea este să lansezi cartea pe Romulus.

De data asta, ambele sprâncene ale lui Spock se înălțară, trădându-i surpriza într-un mod prea puțin vulcanian.

— Propunerea este îndrăzneață, recunosc. Dar, din câte cunosc eu Romulus, cred că ar exista unele dificultăți.

— Nu atât de multe pe cât crezi. Complexul de superioritate al romulanilor nu se manifestă prea evident față de vulcanieni, cred chiar că de fapt se simt mai degrabă intimidați de ei. Și, așa cum spuneam, te bucuri de o reputație specială printre ei, chiar dacă cei din guvern n-ar recunoaște-o niciodată. Am relații printre ei, aș putea aranja să fie tradusă cartea de către o autoritate în domeniu, apoi s-o publicăm în toate formatele populare pe Romulus. Cred că ar putea fi gata în trei-patru luni, chiar înainte de aniversarea tratatului.

Ambasadorul reflectă câteva clipe. Poate că strănepotul lui avea dreptate. Într-adevăr, după primii pași către deschidere de acum două decenii, relațiile între Federație și Imperiul Romulan ajunseseră într-un punct mort. Iar puterea cuvântului scris nu putea fi neglijată.

— Ambasadorul acuzat de „diplomație de cowboy” acum peste patruzeci de ani n-ar fi ezitat nici o clipă.

Jumătatea umană a lui Spock îl făcu să schițeze un surâs total necaracteristic. Îi plăcea acest descendent al lui, iar în clipa asta îi amintea mai mult ca niciodată de celălalt strămoș al acestuia, cu care se tachina tot timpul, dar în a cărui intuiție și talent avea atâta încredere.

— De acord.

*

Pentru a doua oară în noua lui calitate de autor, Spock avu parte de o surpriză. Edificiul unde trebuia să aibă loc evenimentul era înconjurat de o mulțime imensă care, la apariția lui, izbucni în urale nesfârșite. Ceea ce urmă i se păru aproape ca un vis. Nick și însoțitorii lui romulani încercară în zadar să-i facă loc prin aglomerație, dar cu toții voiau să-l atingă, îi strigau cuvinte pe care nu le înțelegea, și până la urmă îl ridicară pe brațe. Nu mai ajunse niciodată înăuntru, îl pierdu aproape imediat pe Nick din priviri și se trezi purtat pe străzile metropolei fără să știe încotro. Știa că romulanii sunt un popor plin de pasiune, dar asta depășea orice închipuire, nu era posibil, nu era logic să se întâmple așa ceva, cine era el ca să fie astfel tratat… un bătrân diplomat de mult uitat… Dar romulanii (și remanii, erau surprinzător de mulți remani în mulțime, cu glugi mari care le apărau ochii de soarele prea puternic pentru ei) îi puneau întrebări, îi întindeau mâncare, băuturi, tot felul de fleacuri în dar pe care nu avea unde să le țină.

Abia spre seară entuziasmul se mai domoli și reuși să revină pe propriile picioare. Întrebă o fetiță încotro s-o ia ca să ajungă la hotelul unde poposiseră, iar fetița, foarte încântată de norocul nemaipomenit de a se întâlni cu eroul zilei, îl duse de mână până acolo. Reuși să se strecoare pe ușă și, în cele din urmă se trezi la adăpost.

Se lăsase noaptea când apăru și Nick, cam răvășit, surescitat și foarte bine dispus.

— Poți să-mi explici ce s-a întâmplat astăzi? îl luă Spock imediat la întrebări.

— Nu te-ai uitat la știri?

Nick porni imediat ecranul din camera de hotel. Pe ecran, un singur subiect: căderea guvernului. Pretorul fusese arestat, senatul dizolvat, se vorbea despre alegeri libere pentru prima oară în istoria imperiului, armata trecuse de partea forțelor antiguvernamentale.

— Nu găsesc nici o legătură logică între mine și aceste evenimente.

— Străbunicule, înțelegi cam greu. Dar nu cred că e vârsta de vină, mai degrabă modestia care nu te lasă să accepți cât ești de important. Vezi tu, pentru o revoluție e nevoie de presiunea mulțimii din stradă. Și n-am fi avut cum să strângem atâta lume la un loc sub regimul dictatorial de până acum, dacă n-am fi găsit un motiv. Într-un fel, ai dreptate. N-a fost vorba numai despre tine.

— Un pretext. O momeală. Iar tu faci parte din Secțiunea 31.

— N-are nici o legătură cu ei. Totul a fost pus la cale de armata romulană, de Tal Shiar și de organizațiile democratice clandestine. Eu le-am făcut doar acest serviciu. Am aranjat venirea ta aici la momentul potrivit. Ai fost o scânteie declanșatoare. Un stindard. La urma urmei, cartea ta s-a vândut deja în vreo zece milioane de exemplare și continuă să se vândă. Aveai deja un loc în cărțile de istorie romulane. O să apari pe încă o pagină, asta-i tot.

— Și tu? Nu-mi vine să cred că ai făcut totul doar din… compasiune pentru cei oprimați.

— Ce, nu mă crezi în stare de sentimente generoase? Sigur, mai e și comisionul pentru milioanele de cărți vândute…

Râsul zglobiu al tânărului îi aminti lui Spock de un alt McCoy, la fel de priceput în a-i pune la grea încercare controlul emoțional…

 

 

2 thoughts on “Câștigătorul nr.2 al concursului de fan fiction

  1. Pingback: Câștigătorul nr.2 al concursului de fan fiction

  2. Pingback: Săptămîna SF&F: 29 martie – 4 aprilie 2015 | Galileo Online

Leave a Reply