Câștigătorul nr.1 al concursului de fan fiction

Vă las în compania primului câștigător al concursului de fan fiction lansat anul acesta la târg. Alexandra Derea a fost aleasă drept câștigător de către cei din Societatea Tolkien.

Mai jos puteți citi povestirea cu care i-a convins, o combinație între Alice în Țara Minunilor și Cântec de Gheață și Foc ;).

 

Rondul de Seară

 

            Alicea privea cerul, întinsă pe aceeași bancă unde își trăise primul vis de vară, adormită în brațele surorii sale mai mari. Atunci se trezise cu frunze pe față, după o luptă teribilă cu un pachet de cărți. Acum se chinuia cu una singură, în realitate, fără prezența Iepurelui alb și a Pălărierului nebun. Doar ceaiul și-l mai savura în fiecare după-amiază. Tresărea la fiecare foșnet de iarbă și asemuia orice zgomot cu un clinchet de cești. Deschise iar cartea și oftă. Încă nu reușise să treacă mai departe de primul capitol. Autorul avea un nume bizar, de poveste și era singurul motiv pentru care cumpărase volumul la lansarea acestuia, cu o zi în urmă.

„Cum să vrei să citești doar pentru că ți-a plăcut numele cuiva? Titlul e lipsit de importanță – Dincolo de Winterfell. Trebuie că ai rămas nebună, dragă Alice… mai ceva ca în vremea copilăriei. Măcar atunci aveai o scuză.” Păstrase obiceiul de a vorbi de una singură, având doar prieteni imaginari. Sora ei se logodise și părăsise casa părintească de câțiva ani. Începu să citească prima frază din capitolul doi. „Zidul străjuia cele Șapte Regate la granița dinspre nord; era înalt, de gheață și avea o lungime de 300 de mile.  El separa lumea oamenilor de cea a unor creaturi legendare, fără viață. Frăția celor care apărau zidul era compusă în general din criminali, care aleseseră Rondul de Noapte în schimbul închisorii, sau al pedepsei cu moartea. Eu eram de viță nobilă, dar rămăsesem un bastard, tatăl meu, lordul Eddard Stark, refuzând să recunoască pe cea care îmi era mamă. Aș fi vrut să revendic și eu Tronul de Fier, să intru astfel într-o bătălie, dar rangul nu îmi permitea. Așa că, în absența unui viitor, am decis să mă alătur Frăției de la Zid. Singurul meu prieten este Nălucă, un lup alb care îmi știe gândurile și mă ascultă. Nu mă pricep la femei, nu știu să negociez cu bătrânii și am primit o educație care îmi asigură un trai solitar. Plimbările nocturne de pe zid fac din mine un vagabond necioplit, dar, totuși, cu stofă de conducător. Am ucis oameni și monștri, mi-am văzut iubita dându-și ultima suflare, într-o luptă care, uneori, nu e a mea. Alt rol nu cred să mai am pe lumea asta, decât să continuu straja și să trec strigoii prin foc. Uneori, mă întreb dacă există ceva dincolo de Winterfell.”

            „Dragul meu Jon Snow, aș vrea să îți arăt lumea unde coboram eu, când eram doar o fetiță. Prin gaura de vierme, în care luneca un iepure, să cădem împreună, într-o zi cu gust de scorțișoară.”

„Vai, ce târziu e… Regina o să mă omoare!” Îl văzu fugind, cu mănușile într-o mână și sări după el, în fântâna din grădină. Borcanul cu gem era plin de astă dată, așa că îl păstră. La cină aveau să bea ceai și să mănânce felii unse cu unt. Ateriză într-un hol, dar nu mai erau sticluțe, nici prăjituri și ea își păstrase mărimea din lumea reală. Iepurele dispăruse, așa că se aventură singură și găsi, într-un târziu, drumul spre poiană. La masa cu cești nu ședea nimeni. Se așeză, în tăcere. Micile creaturi din preajmă dormeau duse. Se vede că nimerise fix la ceas de seară. Auzi niște pași în iarbă și își lungi gâtul să vadă, ascunzând cartea la spate.

„Cred că visez. Ultimul lucru de care îmi aduc aminte, e că patrulam pe zid și mă pregăteam de Rondul de Noapte.”

„Bine ai venit, Jon… la rondul de seară!”

„Poftim?” Mesajul de întâmpinare îl enervă. Necunoscuta îl lua deja peste picior.

„Nu-ți permit! Eu chiar țin de strajă! Habar nu ai de pericolul ce se apropie din iarnă!”

„Ultima dată când am verificat eu, era încă vară…”

„Și de unde știi cum mă cheamă?”

„Ia un loc. Bem un ceai? Eu sunt Alice și te-am invitat la mine în Regat, după ce am văzut cât te simțeai de singur, înghețat… Ceaiul e bun și cald, ia și o prăjitură. Nu o să crești, nici nu o să te micșorezi.”

„Nu, mulțumesc, vreau să rămân în pielea mea!”

„Pe vremuri așa se întâmpla, dar m-am făcut și eu mare. Nu e cazul să fii așa neobrăzat!”

„Eu? Dar nici nu te cunosc, femeie! De ce stai cu mâna la spate?”

Alice zâmbi.„Ia un loc și-ți arăt.”

Jon își dădu jos blana, îi era foarte cald și se așeză în iarbă.

„Cam necivilizat… gândi Alice, dar fie. Așa o fi învățat.”

Scoase la iveală cartea și i-o întinse, cu blândețe. „Tu ești, nu-i așa?”

Ochii i se făcură mari și luă o gură de ceai. Pe carte scria clar, alb pe negru, numele lui complet.

„Bine ai venit, Jon Snow! Unde-i Nălucă?”

„A rămas în urmă. Cred că și-a găsit tovarăși de alergat – o pasăre mare, o șopârlă, un șoarece, un papagal.”

„Aaaa… măcar el are chef de joacă. Tu nu prea ai simțul umorului.”

„De unde ai luat manuscrisul?”

„Dintr-o librărie cu tot felul de lucruri frumoase.”

„Cum ar fi?”

„Căni, farfurii, dulciuri și diverse publicații. Am fost ieri la marea lansare și mi-a atras atenția numele tău.”

„În zilele lungi și friguroase, când nu reușeam să adorm, îmi transcriam gândurile negre pe hârtie.”

„La fel de negre precum ai hainele și părul…” Alice îl privea amuzată.

Brusc, dintr-un tufiș, își făcu apariția Pălărierul Nebun. Din doi pași, ajunse lângă Jon. Era foarte supărat. „Care-i treaba cu aripile astea negre? Cine ești?”

„Nu e treaba ta! Ai grijă cum vorbești! M-am antrenat destul de mult și pot să te bat oricând.”

„La ce? La șah? Fie.”

Alice pufni în râs. Iar dialogurile ciudate. Cu siguranță invitatul ei se simte oarecum frustrat.

„Mă refeream la luptă dreaptă, în săbii să ne duelăm.” și scoase spada, retezându-i pana de la pălărie.

Pălărierul sări în sus, ca ars. „Ești nebun!!! Te crezi din garda Reginei?”

„Nu știu de nicio Regină. Eu nu am stăpâni în Winterfell și nici în altă parte!”

„Nu cunosc orașul ăsta. Mai bine te întorci de unde ai venit! Iar tu Alice, de când îți bei ceaiul cu necunoscuți la masa noastră?”

„Oricine e binevenit la această masă! Iar noi nu am mai avut parte de mult de momente frumoase…”

Jon îl luă  de guler pe intrus și îi trase un pumn în față. Pălărierul se schimonosi de furie și dispăru,  împleticindu-se, în tufișuri.

„Nu era nevoie să treci la violență, Jon!” reacționă Alice, revoltată.

„Alice, dacă te-am speriat, îmi cer iertare. Mi s-a părut că se purta necuviincios față de tine.”

„Știi, e dus cu pluta, dar, între noi fie vorba, cei mai buni oameni sunt așa. O fi îndrăgostit… dar inima mea aparține altuia.”

Ceașca îi căzu din mână și se făcu țăndări. Un șoarece i se urcase pe umăr, iar eroul ei îl proiectase de îndată spre bolta cerului, dându-i o lovitură de grație.

„Cu bietul șoricel ce ai avut?”

„Ah… îl știai? Credeam că ești iar în pericol.” Jon nu înțelegea nimic din noua lume și se simțea destul de prost.

Alice fugi, sprintenă ca o căprioară, în pădure. Un bursuc dormea în iarbă, lângă haina pe care tocmai o aruncase. Era prea cald… rămase în cămașă.

„Vorbeşte frumos! E mult mai bine

            Să conduci prin iubire decât prin frică ” se auzea un cântec în depărtare.

                        „Vorbeşte frumos rătăcitului, ştiind

                                   Că s-ar putea să fi trudit în van

                                               Poate asprimea l-a făcut aşa;

                                                           Adu-l pe drumul cel bun! ”

Porni în căutarea ei. Avea o voce atât de plăcută. Oare visa? Sau rătăcea pe urmele iubitei…

„Alice, Alice… unde ești draga mea?”

Dincolo de Winterfell era Țara Minunilor și în ea, o fată cu părul de culoarea vântului turbat îl aștepta.

                                   „În cerul albastru-ntunecat tu străluceşti

                                               Şi adesea prin perdea mă priveşti”

Jon deschise ochii. Era noaptea târziu. De pe zid, observă o lumină slabă, printre mii de umbre. Deschise Poarta, îndreptându-se singur spre ținutul celor care bântuiau. Poate Alice era și ea un spirit umblător. O strigă pe nume, dar cântecul ei pierise. Lângă el, Nălucă aștepta cuminte.

4 thoughts on “Câștigătorul nr.1 al concursului de fan fiction

  1. Pingback: Câștigătorul nr.1 al concursului de fan fiction

  2. Pingback: Câștigătorul nr.1 al concursului de fan fiction | 1traducator's Blog

  3. Pingback: Săptămîna SF&F: 29 martie – 4 aprilie 2015 | Galileo Online

  4. Pingback: Citite 3 | Cătălin Lupu

Leave a Reply